Ca urmare a aderării României la NATO în 2004, a urmat o perioadă de pregătiri intense pentru transformarea armatei într-o instituţie profesionistă până în anul 2007, urmând a avea 90.000 angajaţi, dintre care aproximativ 75.000 militari şi 15.000 civili .

     Dintre cei 75.000, circa 45.800 vor reprezenta forţele terestre, circa 13.250 forţele aeriene şi 6.800 forţele navale, restul de 8.800 având alte sarcini . În prezent Armata Română trece printr-un proces de restructurare în trei stagii. Primul stagiu va fi completat în 2007.

​

​

​

​

​

​

​

​

            Anul 2015 va marca sfârşitul celui de-al doilea stagiu, când forţele armate vor fi reduse la 80.000 oameni. Întregul proces este estimat să fie completat în 2025. Aceste modificări au ca scop modernizarea structurii forţelor armate, prin reducerea personalului şi achiziţionarea de tehnologie nouă şi îmbunătăţită, compatibilă cu standardele NATO .

Istoricul Armatei Române

            La 12/24 noiembrie 1859, Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este înfiinţat Statul Major General . Bazele moderne ale constituirii şi consacrării Forţelor Terestre pot fi plasate în timp din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În momentul intrării în cel de-al doilea război mondial, România avea un organism militar structurat şi înzestrat corespunzător vremii, cu un potenţial uman de 1.170.000 militari, reprezentând 8,5% din populaţia ţării. Conducerea militară centralizată era asigurată de Ministerul de Război, Marele Stat Major şi Consiliul Superior al Oştirii. Fiecare categorie de forţe ale armatei avea comandamente, aşa cum aveau şi armele componente .

Aviaţia militară română a luat fiinţă în anul 1910 datorită colaborării societăţii civile cu Ministerul de Război, iar primul avion militar de concepţie şi construcţie românească, proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu şi realizat la Arsenalul Armatei, a zburat la 17 iunie 1910. Inginerul Aurel Vlaicu, care studiase la Şcoala Superioară Politehnică Regală Bavareză din München, a devenit astfel primul pilot al armatei române. În ziua de 27 septembrie 1910, acesta a executat în cadrul manevrelor militare desfăşurate în sudul României un zbor de recunoaştere între localităţile Slatina şi Piatra Olt, predând prinţului Ferdinand, moştenitorul tronului, un document al Statului Major General al Armatei Române. În acest fel, România devenea a doua ţară din lume după Franţa care întrebuinţa avionul în timpul unor manevre militare.

​

​

​

​

​

​

​

​

​

​

     După Unirea Principatelor Române, în anul 1859, s-a acţionat pentru contopirea flotelor din Moldova şi Muntenia şi organizarea unei structuri navale unitare ce s-a numit Corpul Flotilei. Prima flotilă militară a statului român a avut în compunere 6 şalupe-canoniere şi era dispusă în 6 baze, în porturile Chilia, Ismail, Galaţi, Brăila, Giurgiu şi Calafat.

     NMS Delfinul este numele a primului din cele două submersibile cu acest nume ale Marinei Militare Române.Cel actual, numit tot „Delfinul” în memoria primului, a fost construit în URSS. Marina Militară Română mai avea înainte de Al Doilea Război Mondial alte două submarine: Rechinul şi Marsuinul.

​